Un film de factură religioasă, pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Un film de factură religioasă, pe primul loc în box office-ul nord-american - TRAILER
Publicat: 07/09/2015, 10:09
Actualizat: 07/09/2015, 10:49

„War Room”, un film de factură religioasă, debutase pe locul al doilea în box office-ul nord-american, în săptămâna anterioară. Această peliculă, produsă cu un buget redus – 3 milioane de dolari -, spune povestea unei bogate familii afro-americane, ce își găsește forța de a rezolva problemele cu ajutorul bătrânei lor vecine, care îi învață virtuțile „war room”-ului ei – o cameră specială în care se roagă.

Filmul biografic „Straight Outta Compton” a coborât pe poziția a doua în box office-ul nord-american, cu încasări de 8,85 de milioane de dolari de vineri până duminică. „Straight Outta Compton”, în regia lui F. Gary Gray, cu Paul Giamatti, prezintă debutul din 1986 al grupului de rapperi N.W.A. din Compton, o periferie a orașului Los Angeles. Înființat de Eazy-E, acest grup de gangsta-rap i-a inclus pe Dr. Dre, DJ Yella și, ceva mai târziu, pe Ice Cube.

Pe 30 ianuarie anul acesta, în timpul filmărilor pentru un trailer al acestui lungmetraj, a avut loc o dispută în care a fost implicat rapperul Marion „Suge” Knight. Acesta a fost acuzat de crimă, tentativă de crimă și fugă de la locul accidentului, după ce a lovit cu automobilul două persoane, iar una dintre ele a decedat.

Premiera „A Walk in the Woods”, de Ken Kwapis, cu Emma Thompson, Robert Redford și Nick Nolte, s-a situat pe locul al treilea, cu încasări de 8,4 milioane de dolari. Filmul prezintă povestea lui Bill Bryson, care, după două decenii petrecute în Marea Britanie, se întoarce în SUA, unde decide că cea mai bună modalitate de a se reconecta cu regiunea lui natală este de a face ocălătorie prin Apalași alături de un vechi prieten.

Filmul „Misiune: Imposibilă. Națiunea secretă/ Mission: Impossible – Rogue Nation”, cu Tom Cruise în rolul principal, a coborât o poziție, până pe locul al patrulea, cu încasări de 7,15 milioane de dolari. În cel de-al cincilea film din franciza de acțiune „Misiune: Imposibilă”, regizat de Christopher McQuarrie, agentul Ethan Hunt trebuie să lupte împotriva Sindicatului, o puternică organizație criminală.

Pe poziția a cincea în box office-ul nord-american s-a situat o altă premieră, „Transportatorul: Moștenirea/ The Transporter Refueled”, de Camille Delamarre, cu Ed Skrein în rolul principal, care a avut încasări de 7,13 milioane de dolari. Frank Martin este transportatorul cu cea mai înaltă calificare pe care banii îl pot cumpăra. Mizele sunt mai mari și tehnologia mai performantă, dar se aplică aceleași trei reguli simple: nu schimba niciodată afacerea, nu cere nume și nu deschide pachetul. Când Frank este angajat de vicleana femeie fatală Anna și cele trei aghiotante uimitoare ale sale, el descoperă repede că a fost păcălit. Anna și acolitele sale i-au răpit tatăl (Ray Stevenson) ca să-l constrângă pe Frank să le ajute să doboare un grup nemilos de traficanți de persoane din Rusia. Mânat de răzbunare, el va încălca toate regulile și nu se va da în lături de la nimic pentru a-și salva tatăl în această cursă plină de acțiune de pe Riviera Franceză, potrivit cinemagia.ro.

„No Escape”, un film de acțiune, cu Owen Wilson, Michelle Monaghan și Pierce Brosnan în rolurile principale, s-a situat pe locul al șaselea, cu încasări de 5,44 milioane de dolari de vineri până duminică. În noua lor casă de peste ocean, o familie americană se trezește prinsă în mijlocul unei lovituri de stat și caută frenetic scăparea dintr-un mediu în care străinii sunt imediat executați.

„Agentul de la U.N.C.L.E./ The Man from U.N.C.L.E.”, cel mai recent film al regizorului Guy Ritchie, a pierdut un loc și a coborât pe poziția a șaptea, cu încasări de 3,44 de milioane de dolari. Cu Armie Hammer, Hugh Grant, Henry Cavill și Alicia Vikander, filmul este inspirat din popularul serial difuzat în 1960, a cărui acțiune este plasată în plin Război Rece, având în prim-plan rivalitatea dintre doi agenți de top ai CIA și KGB, care sunt nevoiți să lase deoparte vechile conflicte și să facă echipă pentru a opri o organizație criminală internațională, potrivit cinemagia.ro.

Poziția a opta în box office-ul nord-american este ocupată de o altă premieră, animația „Un gallo con muchos huevos”, în regia lui Gabriel Riva Palacio Alatriste, care a avut încasări de 3,4 milioane de dolari de vineri până duminică.

Filmul horror „Sinister 2”, regizat de Ciarán Foy, a coborât de pe locul al cincilea pe al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 3,37 milioane de dolari de vineri până duminică. „Sinister 2” este urmarea înspăimântătoare a horror-ului „Sinister” din 2012. După evenimentele șocante din Sinister, Bughuul, spiritul răului, continuă să se răspândească cu o viteză uluitoare. Noua povestire redă o cursă teribilă împotriva cronometrului pentru a salva o familie de nebunia și crima aduse de Bughuul și locotenenții săi, copiii-fantomă, precizează cinemagia.ro.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele din America de Nord la sfârșitul săptămânii trecute este completat de filmul de animație „Întors pe dos/ Inside Out”, de Pete Docter și Ronaldo Del Carmen, care a avut încasări de 3,14 milioane de dolari. Potrivit site-ului cinemagia.ro, filmul spune povestea lui Riley, o fetiță veselă și lipsită de griji, a cărei viață este dată peste cap atunci când trebuie să își ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoțiile ei preiau inițiativa, spre nemulțumirea părinților ei, complet depășiți de situația fetiței.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Final de sezon pentru serialul „Clanul”. Denis Hanganu dezvăluie câți bani a primit pentru rolul...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Crimă înfiorătoare în Capitală! Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri pentru...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum recunoști un psihopat după mișcările capului
×